Abstract:
Artistul plastic și pedagogul basarabean Şneer Cogan a avut un rol important in viaţa cultural-artistică a ţării din perioada antebelică. Intemeietor și conducător al Societăţii de Arte Frumoase din Basarabia, a contribuit la proliferarea artelor plastice și la formarea unui contingent profesional de forţă in domeniu. Printre cei mai remarcabili elevi ai lui Ş. Cogan se numără Moisei Gamburd și Eugenia Gamburd, Mihail Beirehman, Olga Hrșanovski- Beslau, Elizaveta Ivanovsky ș.a. O importanţă aparte are creaţia grafică a lui Şneer Cogan, realizată in baza gravurii pe metal – acvaforte, acvatinta. Stampele graficianului sunt relevante prin soluţionări compoziţional-artistice distinctive ale subiectelor abordate, se remarcă prin spaţii grafice uniformizate, cu un diapazon tonal reţinut. Lucrările impresionează prin lirismul și narativitatea imaginii, obţinute prin „jocul” fin de semitonuri și buna corelare a spaţiilor grafice, prin care se asigură integritatea și claritatea compoziţiilor artistice.