Abstract:
Obiectivul principal este de a evidenţia necesitatea promovării unei noi viziuni asupra competitivităţii ca urmare a adâncirii efectelor şi complexităţii naturii crizelor manifestate pe plan mondial (economice, ecologice, demografice, valorice etc.). Gândirea economică acordă o atenţie crescută problemelor legate de crizele economice, precum şi elaborării unor teorii care să dea răspunsuri satisfăcătoare cu privire la cauzele acestora şi, în special, cu privire la posibilele soluţii care se pot prefigura pentru ieşirea din criză.