Aspectele generale privind munca la domiciliu reglementate de cadrul juridic național și cel internațional

Abstract

Odată cu trecerea timpului, datorită revoluţiei tehnico-ştiinţifice, globalizării și necesităţii stridente a flexibilizării lumii muncii, metodele de organizare a muncii s-au aflat într-un proces de repercursiune amplu. Aceste modificări au survenit în scopul diminuării şomajului și integrării în raporturi juridice de muncă a persoanelor cu capacitatea de exercițiu restrînsă. La început, această modalitate de activitate a salariatului s-a introdus și dezvoltat pe plan internațional, la inițiativa Uniunii Europene, fiind propusă de Organizația Internațională a Muncii prin Convenția nr. 117, apoi prin intermediul Acordului-cadru European privind telemunca încheiat la Bruxelles în 2002. Ulterior, această categorie de muncă la domiciliu s-a extins înlegislația națională, precum: Codul Muncii Republicii Moldova în capitolul IX, însă, cuprinzînd prevederi de ordin generalist. În temeiul dezvoltării relațiilor de muncă și modificării regimului juridic – se urmărește realizarea obiectivului de lărgire a sferei muncii la domiciliu