Abstract:
Scopul cercetării a fost dezvoltarea unei colecții de îmbrăcăminte exterioară cu
structură hibridă, adaptată consumatorului urban interesat de produse funcționale și expresive. Metodologia a inclus analiza comparativă a modelelor existente la nivel internațional și local, urmată de propunerea a cinci modele proprii. Modelele elaborate se caracterizează prin soluții constructiv-decorative inovatoare, bazate pe conceptul de forme hibride și influențe interculturale. Pentru a testa reacția pre-lansare a publicului, schițele celor cinci modele au fost incluse într-un chestionar online aplicat prin intermediul platformei Google Forms. Cercetarea s-a desfășurat pe un eșantion aleatoriu de 120 de respondenți, iar datele colectate au permis evaluarea gradului de atractivitate, originalitate și adecvare funcțională a propunerilor înainte de începerea etapei de modelare constructivă. Rezultatele preliminare sugerează că anumite caracteristici ale colecției, precum elementele modulare și expresivitatea detaliilor, au generat reacții pozitive, reflectând reacții favorabile privind coerența vizuală și utilitatea constructivă a modelelor. Concluziile cercetării evidențiază relevanța formelor hibride și utilizarea elementelor interculturale ca direcție de dezvoltare în designul vestimentar contemporan, într-o perioadă marcată de nevoia tot mai accentuată de versatilitate, individualizare și echilibru între estetică și funcționalitate.