Abstract:
Lucrarea de față își propune să realizeze un studiu de caz axat pe tiparul ink-jet. Acesta este determinat de faptul că metoda de tipar ink-jet a cunoscut o dezvoltare substanțială într-o perioadă scurtă de timp încât astăzi și-a lărgit paleta de aplicabilitate și poate fi utilizată pentru imprimarea atât a imaginilor pe suport de hârtie, cât și pe textile, materiale neconvenționale și pe diverse materiale pentru producția de ambalaje. Deci, scopul principal este analiza multicriterială a metodei de tipar ink-jet în vederea evidențierii posibilităților extinse ale acesteia în contextul diversității tehnologiilor specifice industriei tiparului. La baza investigației empirice a cercetării date a stat metoda de culegere a informației și metoda de prelucrare a informației vizând categoriile de date, precum: tipurile de cerneluri tilizate, materialele pentru capetele de imprimare, tipurile suporturilor de hârtie, aspecte specifice. Metoda descriptivă a permis evidențierea existenței unei varietăți largi de materiale și componente, specifice tiparului ink-jet,
ce pot asigura o imprimare de înaltă calitate și o bună eficiență. Iar metoda comparativă a metodei de tipar ink-jet cu celelalte metode digitale de tipar a oferit posibilitatea descoperirii caracteristicilor calitative și cantitative ale ink-jet-ului, aspectele forte și limitările specifice, aprecierii particularităților tehnologice și tehnice, relevării posibilelor relații dintre ele. Rezultatele cercetării subliniază diversitatea inovațională ce vizează sistemele de gestionare a cernelii, capete de imprimare avansate din punct de vedere a rezoluției de imprimare, transformările caracterizate de sustenabilitate și automatizare prin integrarea inteligenței artificiale - contribuind la înțelegerea complexității coerente a tiparului ink-jet.