Bionica umană: transumanism sau conflict bioetic

Abstract

Grație evoluției bioingineriei umane, implantarea și protezarea devin din ce în ce mai posibile și, mai mult decât atât, devin din ce în ce mai plauzibile, reconfigurând treptat granițele dintre tehnologie–om–natură și creatură–creator. Una din consecințele inerente ale acestui curent inovativ sunt problemele bioetice și aspectele filosofice pe care le generează simultan cu progresia sa. În acest context, lucrarea de față își propune să analizeze aceste transformări dintr-o perspectivă filosofico-etico-științifică, evidențiind impactul lor asupra condiției umane. Viziunea transumanistă promovează progresul constituției fizico-cognitive umane, în special prin inovații tehnologice, aspirând spre redobândirea funcțiilor biologice deteriorate și, mai ales, perfecționarea celor deja existente sau crearea altora indispensabile. Această perspectivă filosofică prevede, în esență, augmentarea existenței umane prin mijloace tehnologice, crearea unui “Homo Deus” totipotent (în limita necesităților umane). Analiza este realizată pe baza unei cercetări secundare, prin revizuirea literaturii de specialitate, identificând direcțiile actuale ale dezbaterii. Transformarea treptată a omului perisabil într-un “organism modular” determină apariția antinomiilor filosofice și etice, anume în cadrul dilemelor existențiale persistente, precum: ce este un om? dacă e înlocuită chiar și o singură parte a corpului, mai e același om? există o limită de optimizare a corpului după care apare o nouă creație și e dezintegrat eul anterior? avansarea bioingineriei e contrară naturii fragile și muritoare a omului? și alte întrebări care sunt discutate în articolul respectiv.