Abstract:
În perioada anilor 2000 – 2018 se atestă o intensificare a exporturilor de mărfuri datorită promovării relațiilor economice externe prin semnarea acordurilor cu scopul impulsionării comerțului de bunuri și servicii. În zona CSI, Federația Rusă este lider la capitolul export, depășind Ucraina și Belarus de peste 2 ori. Un avânt considerabil îl manifestă exportul spre țările europene, și anume, distribuirea produselor fabricate în Republica Moldova pe piața României, care s-a mărit de aproape 21 de ori în anul 2018 comparativ cu anul 2000. Cele mai solicitate mărfuri înafara țării sunt: fructele și legumele, cerealele, îmbrăcămintea și accesoriile, mașinile și aparatele electrice, băuturile alcoolice și nealcoolice.