Mircea Ciobanu: «Poetica vântului»

Abstract

În poezia lui Mircea Ciobanu, aerul (pe care grecul Anaximenes îl considera drept „principiu al unităţii lumii” – Al. Tănase, II, p. 336) – începând cu volumul de debut din 1966, de la E.P.L., Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, şi terminând cu Anul tă cerii din 1997, postum, de la Editura Vitruviu – realizează patru ipostaze: vântul originar şi vântul lustral, vântul glacial ş i vântul violent, cel mai reprezentativ fiind ultimul, prin figurile vântul ecvestru şi Vărsătorul de plumb, vântul Ahab şi Tăvălugul.