Recitirea poemului

Abstract

Să scrii, azi, despre Ştefan Aug. Doinaş nu este deloc uşor. Este evident că posibilitatea edificării unei perspective critice asupra ansamblului ori asupra unei etape din evoluţia acestui scriitor este limitată atât din interior (de multele sale cărţi de poezie, de eseuri şi de traduceri), cât şi din exterior (prin interpretările anterioare ale creaţiei acestuia, cele prezente în volume ale confraţilor, în dicţionare şi în istorii literare, pe lângă răspunsurile date în interviuri pre- şi postdecembriste, unele relevând ambiţia spiritului doinaşian de-a se autodefini, conştient că demersul apolinic este benefic atât pentru sine, cât şi pentru ceilalţi). Potenţându-şi libertatea de-a intra într-un dialog propriu cu opera literară, fără a fi însă orb în privinţa intenţionalităţii auctoriale şi a contextului socio-politic, predecembrist, aici, în Recitirea poemului, eul critic s-a angajat în relevarea modului în care cerchistul ne-a livrat „măşti ale adevărului lumii şi vieţii”.