Abstract:
În literatura noastră ştiinţifică şi etnografică s-a scris destul de mult asupra medicinei primitive a ţăranului român. Majoritatea acestor scrieri sunt culegeri de obiceiuri în legătură cu vindecarea bolilor. Ele sunt departe de a cuprinde întreg folclorul nostru medical, care abia prin cercetări sistematice şi unitar conduse va putea fi pus la punct.
Până ce se va putea însă împlini acest deziderat, ar trebui studiat din punct de vedere ştiinţific materialul destul de bogat, care a fost strâns până acum. Etnografia medicală poate fi cercetată din mai multe puncte de vedere. Cel dintâi ar fi cel pur etnografic. Studiul medicinei populare, considerată ca o ramură a etnografiei, întregeşte cunoştinţele noastre asupra obiceiurilor şi psihologiei ţăranului şi ciobanului român. Un progres din punct de vedere ştiinţific îl prezintă studiul etnografic al medicinei populare.