Un autovehicul hibrid este definit ca fiind un autovehicul care are cel puțin două sisteme de propulsie. Cel mai întâlnit sistem hibrid este cel format dintr-un un motor convenținal (motor cu ardere internă, fie benzină, fie diesel), din unul sau mai multe motoare electrice și o baterie/un sistem de baterii.
Așa-zisele „mașini verzi” sunt proiectate să producă niveluri reduse sau inexistente de gaze cu efect de sera, in special dioxid de carbon, metan și oxid nitros. Acest lucru se poate obține prin construirea unor mașini funcționale pe baza altor mijloace energetice decât combustibilii fosili, benzina sau motorina. Principalul motiv pentru începerea producției de hibrizi pentru pasageri a fost cererea de pe piață pentru astfel de autoturisme cauzată de prețurile ridicate la petrol și îmbunătățirea constantă a cerințelor de performanță de mediu pentru vehicule. În același timp îmbunătățirea tehnologiei și a stimulentelor fiscale, producția de autovehicule hibride sunt în unele cazuri, chiar mai ieftine decât vehiculele obișnuite. În unele țări, proprietarii de hibrizi sunt scutiți de taxa de drum și nu plăteasc pentru parcare municipală.
The automotive world is not just about internal combustion engines. Specifically, the cars we now refer to as classic hybrids have a complex propulsion system, consisting (usually) of a heat engine, an electric one and a relatively small battery. The purpose of the electric motor is to propel the vehicle over very short distances and at moderate speeds, while at the same time helping the thermal engine to accelerate. The heat engine loads and propels the machine. There are also exceptions, the systems, which can not be started only by means of electric traction motors, these having only the role of contributing to the power flow and improving the maximum torque.
The so-called "green cars" are designed to produce low or no levels of greenhouse gases, especially carbon dioxide, methane and nitrous oxide. This can be achieved by building functional cars based on energy sources other than fossil fuels, gasoline or diesel. The main reason for the start of production of passenger hybrids was the market demand for such cars caused by high oil prices and the constant improvement of environmental performance requirements for vehicles. At the same time as improving technology and tax incentives, the production of hybrid vehicles is in some cases even cheaper than regular vehicles. In some countries, hybrid owners are exempt from tolls and do not pay for municipal parking.