Abstract:
Proiectul de diplomă prezentat de studentul Vitalie Gladâş a privit construcţia unor pale necesare pentru buna funcţionare a microhidrocentralelor folosite în mediul rural pe diferite râuri. Pala (aripa) este o verigă esenţială a rotorului unei microhidrocentrale. Rotorul are misiunea de a se învârti mereu, iar pala, mânată în cazul dat de curentul de apă, generează forţa de împingere necesară. Pe un inginer îl va interesa desigur efectul maxim al palelor, care să împingă cu mai multă putere rotorul. Obţinerea efectului maxim al palelor unei microhidrocentrale constituie de mai mult timp subiectul de interes, dar şi de cercetare al studentului-absolvent Gladâş. Pe parcursul investigaţiilor efectuate în special pe teren, în faţa obiectului de studiu – microhidrocentrala, dânsul a dat dovadă de multă minuţiozitate, dar şi de o extraordinară intuiţie inginerească, bazată bineînţeles pe cunoştinţele temeinice acumulate la facultate, îndrumat de conducătorul său ştiinţific, dl Viorel Bostan, conf., dr.