Lucrarea analizează instituția aplicării pedepsei în cazul unui cumulu de sentințe în dreptul penal al Republicii Moldova, reglementată de art. 85 din Codul penal, evidențiind rolul acesteia în sancționarea persoanelor care persistă în comportamentul infracțional după o condamnare definitivă. Articolul pornește de la delimitarea conceptuală a cumulului de sentințe ca formă distinctă a pluralității de infracțiuni, subliniind diferențele esențiale față de concursul de infracțiuni, în special sub aspectul momentului săvârșirii faptelor și al regimului sancționator aplicabil. Sunt analizate condițiile de incidență ale instituției, inclusiv existența unei hotărâri definitive, neexecutarea integrală a pedepsei și comiterea unei noi infracțiuni, precum și competența instanței de judecată în stabilirea pedepsei definitive. Se evidențiază regulile de individualizare a pedepsei, mecanismul cumulului total sau parțial și limitele legale aplicabile, inclusiv plafonul maxim al pedepsei privative de libertate. De asemenea, sunt examinate problemele practice generate de cumularea pedepselor de naturi diferite și situațiile în care intervine implicit principiul absorbției. În final, se subliniază importanța acestei instituții în prevenirea recidivei și în asigurarea unui echilibru între necesitatea sancționării și respectarea principiilor legalității și proporționalității pedepsei.
The paper analyzes the institution of applying punishment in the case of a cumulation of sentences in the criminal law of the Republic of Moldova, regulated by art. 85 of the Criminal Code, highlighting its role in sanctioning persons who persist in criminal behavior after a final conviction. The article starts from the conceptual delimitation of the cumulation of sentences as a distinct form of the plurality of offenses, emphasizing the essential differences from the concurrence of offenses, especially in terms of the time of commission of the acts and the applicable sanctioning regime. The conditions of incidence of the institution are analyzed, including the existence of a final judgment, the non-execution of the full sentence and the commission of a new offense, as well as the jurisdiction of the court in establishing the final sentence. The rules for individualizing the sentence, the mechanism of total or partial cumulation and the applicable legal limits are highlighted, including the maximum ceiling of the custodial sentence. It also examines the practical problems generated by the cumulation of penalties of different natures and the situations in which the principle of absorption implicitly intervenes. Finally, the importance of this institution in preventing recidivism and in ensuring a balance between the need for sanctioning and compliance with the principles of legality and proportionality of punishment is emphasized.