Studiul investighează condițiile necesare pentru adoptarea coerentă a BIM în proiectele de infrastructură rutieră din Republica Moldova, în corelație cu cerințele și practicile europene. Problematica cercetării derivă din utilizarea neuniformă a instrumentelor digitale și, în special, din absența unor norme, ghiduri și proceduri naționale unitare care să standardizeze cerințele informaționale, rolurile, responsabilitățile, fluxurile de aprobare și criteriile de verificare și acceptanță ale livrabilelor în proiectele finanțate public. Această lacună generează dificultăți de interoperabilitate, interpretări contractuale divergente și pierderi de eficiență pe parcursul proiectării, execuției și exploatării. Obiectivele cercetării sunt: evaluarea critică a cadrului legal și instituțional național în raport cu cadrul european; identificarea lacunelor și barierelor care frânează aplicarea BIM; și formularea unui set de direcții și măsuri pentru implementarea etapizată, orientată pe ciclul de viață, incluzând cerințe unitare pentru achizițiile publice și mecanisme de guvernanță a datelor. Metodologia combină analiza documentară și comparativă a reglementărilor, standardelor și bunelor practici europene cu o evaluare cost–beneficiu utilizată ca instrument de sprijin decizional pentru autorități contractante și instituțiile interesate, în vederea calibrării cerințelor BIM în funcție de nivelul de maturitate urmărit. Rezultatele evidențiază beneficii în coordonarea interdisciplinară, controlul modificărilor, trasabilitatea deciziilor și calitatea documentațiilor, prin reducerea neconformităților și a refacerilor în execuție și prin consolidarea managementului informației pentru operare și mentenanță. Concluzia este că implementarea BIM este oportună și justificabilă, dar depinde de consolidarea cadrului normativ și procedural în mod coerent, predictibil și de colaborarea sistematică, în echipă, a autorităților publice, administratorilor de infrastructură, proiectanților, executanților, mediului academic și organismelor de standardizare.
The study investigates the conditions required for the coherent adoption of BIM in road infrastructure projects in the Republic of Moldova, in relation to European requirements and practices. The research problem stems from the uneven use of digital tools and, in particular, from the absence of unified national regulations, guidelines, and procedures capable of standardizing information requirements, roles and responsibilities, approval workflows, and verifiable criteria for checking and accepting deliverables in publicly funded projects. This gap generates interoperability difficulties, divergent contractual interpretations, and efficiency losses throughout the stages of design, construction, and operation. The objectives of the research are: to critically assess the national legal and institutional framework against the European one; to identify gaps and barriers that hinder BIM application; and to formulate a set of directions and measures for phased implementation, oriented to the asset life cycle, including consistent requirements for public procurement and mechanisms for data governance. The methodology combines documentary and comparative analysis of European regulations, standards, and good practices with a cost–benefit evaluation used as a decision-support tool for contracting authorities and interested institutions, in order to calibrate BIM requirements according to the targeted maturity grade. The results highlight benefits in interdisciplinary coordination, change control, decision traceability, and the quality of documentation, through the reduction of non-conformities and rework during construction and through strengthened information management for operation and maintenance. The conclusion is that BIM implementation is timely and justifiable, but it depends on strengthening the regulatory and procedural framework in a coherent and predictable manner, as well as on systematic, team-based collaboration among public authorities, infrastructure administrators, designers, contractors, academia, and standardization bodies.