Esența și particularitățile teoriei inadaptării sociale și teoriei stării de pericol, ca teorii criminologice de orientare bioantropologică

Abstract

Teoria inadaptării și teoria stării de pericol sunt două abordări importante în criminologie, care analizează comportamentele infracționale din perspective diferite. Teoria inadaptării sugerează că comportamentele deviante apar atunci când indivizii nu reușesc să se adapteze corect la normele și valorile sociale. Aceasta subliniază influența mediului social și cultural asupra percepției individului despre norme și comportamente acceptabile. Pe de altă parte, teoria stării de pericol se concentrează pe modul în care indivizii percep pericolele din mediul lor și cum aceste percepții pot influența comportamentele antisociale sau infracționale. Aceasta teorie susține că măsurile de siguranță ar trebui să fie aplicate în funcție de periculozitatea unei infracțiuni probabile, chiar și înainte de comiterea efectivă a faptei, și poate justifica restrângerea libertății individului pentru a preveni eventuale fapte infracționale. Ambele teorii subliniază importanța factorilor externi și interni în formarea comportamentului deviant și contribuie la dezvoltarea unor strategii de prevenire a criminalității. Prezentul articol le analizează pe ambele din viziunea diversităților de opinii doctrinare.