Abstract:
Din punct de vedere etimologic, termenul juridic „obligaţie” îşi găseşte provenienţa din latinescul „ obligatio”, ce înseamnă, a lega’’ pe cineva, ,,din pricina’’ neexecutării prestaţiei pe care o datora altuia. În dreptul roman, termenul de obligaţie, în accepţiunea sa iniţială, însemnă o legătură pur materială (vinculum corporis), devenind o legătură pur juridică (vinculum juris), în virtutea căreia creditorul îi putea cere debitorului să dea, să facă, sau să nu facă, iar, la nevoie să recurgă la constrîngere pentru asigurarea executării prestaţiei respective. Neexecutarea obligaţiilor atrage răspunderea juridică civilă. Răspunderea juridică civilă ca instituţie de drept civil, fiind o garanţie a dreptului, dispune de un sistem diversificat şi eficient de mijloace de drept pentru a influenţa asupra subiecţilor raporturilor juridice. În acest sens, nu putem să nu observăm că aceste mijloace, în ultimă instanţă, sunt orientate să asigure respectarea dispoziţiilor normative şi protecţia valorilor sociale pe care ele le afirmă. Acest scop se realizeaza prin stabilirea anumitor interdicţii juridice (obligaţiuni juridice) şi posibilităţi juridice asigurate prin sancţiuni care se manifestă ca stimulatori cu caracter pozitiv sau negativ. Stabilirea unor asemenea stimulatori are menirea să blocheze, prin modalităţi şi mijloace egale pentru toţi, acţiunile ilegale şi să încurajeze acţiunile pozitive şi comportamentul normal al subiecţilor de drept.