Ziarul «Mesager universitar»: Recent submissions

  • Mesager Universitar (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    La UTM continuă implementarea activităţilor din cadrul proiectului „ERASMUS+ Introducing Problem Based Learning in Moldova: Toward Enhancing Students’ Competitiveness and Employability (PBLMD)”, beneficiari fiind studenţii ...
  • ȘONTEA, Victor; BALMUȘ, Ion (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    La 1 septembrie 1959, în cadrul Universității de Stat din Chișinău (în prezent Universitatea de Stat din Moldova, USM) a fost deschisă specialitatea „Tehnica măsurărilor electrice”, iar din 1962 – specialitatea „Automatică ...
  • BUGAIAN, Larisa (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    În perioada 8-21 octombrie 2017 Larisa Bugaian, prof. univ., dr. hab., prorector UTM, a realizat un stagiu de mobilitate la Universitatea Tehnică Regală din Stockholm / KTH, Suedia în cadrul Strandului de mobilitate al ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    Departamentul Alimentări cu Căldură, Apă, Gaze şi Protecția Mediului a găzduit şedinţa grupului tehnic de lucru constituit de Agenţia pentru Eficienţă Energetică pentru elaborarea a 3 module de instruire a resurselor umane, ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    Pe 16 şi 17 noiembrie 2017, la FCIM a avut loc conferinţa ştiinţifică a profesorilor, doctoranzilor şi studenţilor. La inaugurarea evenimentului au participat dr., conf. univ. Victor Ababii, prodecan pentru ştiinţă, dr. ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    Departamentul Arhitectură din cadrul FUA a găzduit o echipă de profesori de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din Bucureşti, care vor preda pentru studenții anilor III și VI (domeniul de formare ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    Pe 16 noiembrie 2017, Facultatea Tehnologia Alimentelor a dat startul Conferinţei tehnico-științifice anuale, la care şi-au dat întâlnire studenți, masteranzi, doctoranzi şi cadre didactice, pentru a raporta rezultatele ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    Pe 20 noiembrie 2017, aula 420 din cadrul Facultății Tehnologia Alimentelor (FTA) s-a dovedit a fi prea mică pentru doritorii de a asista la o prelegere în limba italiană cu genericul „Managementul anhidridei sulfuroase ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    Cercetările efectuate în cadrul UTM şi etalate la Expoziţia Internaţională Specializată (EIS) INFOINVENT-2017 s-a bucurat de cele mai înalte aprecieri din partea juriului. Cercetătorii noştri au obținut 13 medalii de aur, ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    Banca Comercială Română Chişinău SA (BCR Chişinău) a anunţat câștigătorul concursului „Bursa Speranței” pentru a.u. 2017-2018, acordată pentru rezultate remarcabile la învăţătură şi în cercetare. În cadrul celei de-a III-a ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    În perioada 2-4 noiembrie 2017, Valeriu Odainâi, doctorand în cadrul Departamentului Bazele Proiectării Mașinilor (BPM), Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi (FIMIT), a participat la Târgul Internațional ...
  • ABABII, Victor (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    Agenda evenimentelor prilejuite de consemnarea a 50 de ani de la constituirea Facultăţii Calculatoare, Informatică şi Microelectronică a inclus şi desfăşurarea primei ediţii a Concursului Internaţional de Programare ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    În baza Acordului interinstituțional de colaborare, semnat în februarie 2016, prin intermediul programului ERASMUS+, KA1, cu prestigioasa Școală Națională de Inginerie din Saint-Étienne, Franța (École nationale d’Ingénieurs ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    UTM a creat, în premieră, trei săli dotate cu softuri de ultimă generație, cu un design dedicat mediului de învățare PBL (Problem Based Learning) – o infrastructură atrăgătoare, acces la surse moderne de învățare, Internet, ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    Studenții FCIM au avut ocazia să o cunoască și să o primească în „familia” lor pe Eva,cel de-al doilea robot NAO din Republica Moldova. Alături de Frank, care „a venit” la UTM acum doi ani, Eva prinde curaj, socializează, ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a organizat o serie de evenimente dedicate împlinirii a 80 de ani de la semnarea Decretului Regal de înființare a Școlii Politehnice din Iași. La manifestările ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    În perioada 21-26 noiembrie 2017 prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan, rector; prof. univ., dr. hab. Larisa Bugaian, prorector; prof. univ., dr. hab. Mircea Bernic, prorector; Tatiana Lucinschi, șef Serviciu Relaţii ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    În perioada 9-20 octombrie, o delegaţie formată din reprezentanți ai UTM (șef delegație – Larisa Bugaian, prorector), USM (Otilia Dandara, prorector), US „A. Russo” din Bălți (Natalia Gasitoi, prorector), US „B. P. Hasdeu” ...
  • Unknown author (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    Delegaţia UTM formată din Viorel Bostan, rector, Serghei Andronic, prorector pentru studii, Larisa Bugaian, prorector pentru probleme financiare și relații internaționale, şi Dinu Ţurcanu, şef Direcţia TIC, a efectuat o ...
  • HADJI-BANDALAC, Mariana (Universitatea Tehnica a Moldovei, 2017)
    În fiecare an studenții FUA organizează expoziţii ale lucrărilor executate în cadrul disciplinelor de desen şi pictură. Expoziția din anul curent a avut genericul „Şi arhitecţii pot picta!”. Vernisajul din anul curent a ...

Search DSpace


Browse

My Account