Investigarea ştiinţifică a operelor de artă

Abstract

Conservarea ştiinţifică a operelor de artă ce aparțin patrimoniului național, prin activitățile complexe de cercetăre: investigare ştiinţifică, prezervare activă sau profilactică și restaurare, contribuie la „cunoaşterea totală”, atât sub aspectul materialului şi a tehnicii artistice, cât şi sub aspectul fenomenelor complexe în care au fost implicate de-a lungul timpului. Investigarea ştiinţifică, ramură cu o importanță deosebită în domeniul conservării implică trei direcții de cercetare: expertiza estetico-artistică şi istorică, expertiza tehnico-ştiinţifică și analiza teologico-dogmatică. Procedeele, metodele şi mijloacele operative de specialitate implicate în cercetarea și analiza ştiinţifică se diferențiază în funcție de scopul urmărit și de compoziția materialelor și elementelor supuse investigațiilor. În acest sens, se poate apela la: metodele logicii generale și/sau la mijloacele operative de specialitate, asistate de metode directe, metode instrumentale nedestructive (fără prelevare), sau cele care impun prelevare (doar în situațiile absolut necesare). Obiectivele expertizelor științifice implică cu prioritate stabilirea autenticității bunurilor ce aparțin patrimoniului național, calitatea particulară de a fi originar şi original, aşa cum a fost pus în operă şi marcat de timpul care a trecut din momentul conceperii, ca unicat. Rolul şi importanţa expertizelor de autentificare sunt de necontestat prin diversitatea și multitudinea prețioaselor informații pe care le furnizează colectivului de cercetători din domeniul științei conservării.