Sfârșitul producției artistice? Dimensiuni axiologice asupra evoluției inteligenței artificiale în domeniul creației

Abstract

În această dezbatere, voi avea în vedere modul în care inteligența artificială ne poate gestiona viețile cotidiene și, mai ales, felul în care ne poate contura traseul axiologic prin viață. De la industria muzicală, la industria de film, aproape toate activitățile umane încep să fie reproduse cât mai facil, chiar augmentate de realitățile virtuale ș i, implicit, de inteligența artificială generativă. În acest peisaj, ne putem întreba, oare cum o să arate viitorul umanității, dacă totul va putea fi în ultimă instanță replicat de inteligența artificială? Obișnuiți a asocia creativitatea exclusiv cu umanul, vedem acum că tocmai artele pot fi împlântate și contopite simbolic de tehnologie. Esteticul poartă prin dimensiunea lui și sensuri uitate, ne place să credem, să-l vedem în această împrejurare, însă tocmai această amfibologie existențențială, specific umană , pare a fi acum trunchiată, pusă în straie adaptate la un context ce tinde să devină, paradoxal, străin, dar cumva familiar. Totodată, cum există cuvinte care definesc realități determinate, la fel și inteligența artificială poate să genereze conținuturi care definesc realități conturate, chiar neconturate. Așadar, pornind de aici, chiar dacă este tulburător filosofic să vezi acest lucru, ne vom întreba, care va fi fost să fie modul în care vom putea, firește, s ă ne adaptăm la noile cerințe de piață, mai ales dacă tehnologia generativă de inteligență artificială o să ne influențeze intim viețile? În lipsa realității lor sensibile, tehnologiile generative, aporetic, dacă vreți, creează realități concrete și conturează trasee uzuale, ceea ce este frapant axiologic și ne obligă astfel să investigăm epistemic.