Un obicei uitat „strigătele peste sat”

Abstract

Dacă s-ar fi putut consemna măcar o parte din tezaurul aflat în mediul sătesc, de-a lungul veacurilor, păstrat prin rapsozii bătrâni, alta ar fi fost situația patrimoniului nostru cultural de astăzi. „Asemenea rapsozi bătrâni, au existat cu siguranță și între geto-daci, iar povestirile lor erau urmărite cu viu interes în adunări” (Crișan I.Hr. 1986, p. 237). „Iordanes afirma că Deceneu, marele preot dac, i-a învățat pe supuși etica și morala, ramuri ale filosofiei, din care rezultă curajul, cumpătarea și spiritul de dreptate” (Crișan,1986, p.324). Până în preajma venirii la putere a regimului comunist, exista în Dragoslavele și Rucăr - Muscel din România, un obicei străvechi „Strigătul peste sat” considerat de Romulus Vulcănescu „o instanță judecătorească” sătească. „Este esențială aici, prezența scaunului de judecată care, în tradiția juridică populară, a fost atestat atât în vatra satului, cât și în incinta bisericii” (Vulcănescu, 1970; 197).