dc.contributor.author | ROTARI, Liliana | |
dc.contributor.author | NASSAR, Ali Bilal | |
dc.date.accessioned | 2023-09-15T08:18:58Z | |
dc.date.available | 2023-09-15T08:18:58Z | |
dc.date.issued | 2023 | |
dc.identifier.citation | ROTARI, Liliana, NASSAR, Ali Bilal. Efectele remediului ZooBioR asupra statusului clinico-hematologic la prepeliţe. In: Conferinţa tehnico-ştiinţifică a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, Universitatea Tehnică a Moldovei, 5-7 aprilie 2023. Chișinău, 2023, vol. 4, pp. 226-227. ISBN 978-9975-45-956-3. ISBN 978-9975-45-960-0 (Vol. 4). | en_US |
dc.identifier.isbn | 978-9975-45-956-3 | |
dc.identifier.isbn | 978-9975-45-960-0 | |
dc.identifier.uri | http://repository.utm.md/handle/5014/23991 | |
dc.description.abstract | În ultimii ani la nivel mondial se atestă un deficit semnificativ în produse alimentare, în specail, în cele de origine animală. Acest lucru se explică prin creşterea progresivă a populaţiei, cât şi impactul negativ al mediului ambiant (secetă, inundaţii, ş.a.), precum şi influenţa negativă a unor factori antropogeni asupra zootehniei. În plus, evidenţiem şi efectele negative ale stresului tehnologic asupra sănătăţii animalelor şi a potenţialului productiv al acestora, iar pentru combaterea acestui fenomen se impun condiţii bune de cazare, alimentaţie şi exploatare a animalelor, care ar asigura bunăstarea acestora [1]. Totuşi, în acest proces complex de prevenire şi combatere a stresului tehnologic, rolul medicamentelor este inevitabil şi incontestabil, accentul punându-se pe remediile medicamentoase de origine naturală, în special vegetală. În contextul dat, prezintă un interes deosebit remediul ZooBioR obţinut prin diverse procedee tehnologice din Spirulina platensis, de savanţii IMB, din cadrul UTM, sub conducerea acad. Valeriu Rudic. În studiul realizat, s-a elucidat influenţa produsului ZooBioR asupra sănătăţii şi statusului clinico-hematologic la prepeliţele exploatate în condiţii de fermă zootehnică. Cercetările biologice s-au realizat pe 4 loturi (a câte 50 cap/lot), la 3 dintre acestea hrana a fost suplimentată cu remediul ZooBioR în diferite cantităţi (10,0; 15,0; 20 mg substanţă activă/kg furaj combinat), al 4-lea lot a servit de control. Produsul investigat pe păsări conţine o gamă largă de substanţe bioactive derivaţi din spirulină. Fitoprodusul ZooBioR – cercetat pe prepeliţe, este un remediu natural, evident complex, şi include compuşi bioactivi generaţi din Spirulina platensis. Remediul testat conţine fosfolipide, polizaharide sulfatate, aminoacizi, precum şi imunoactivi, oligoelemente importante pentru activităţile vitale: seleniu şi zinc. Prepeliţele incluse în experiment au fost analoge: după stare fiziologică, vârstă, condiţii de exploatare, asistenţă veterinară, etc. Păsările au fost monitorizate permanent, periodic s-au investigat parametrii clinici (temperatura corporală şi frecvenţa respiraţiei) ai acestora. Prepeliţele au fost de asemenea periodic cântărite, ouăle zilnic fiind colectate şi numărate şi cântărite. Pentru cercetările de laborator (hematologice şi biohimice), s-au recoltat probe de sânge: la debutul studiului, până la suplimentarea hranei cu ZooBioR, aleatoriu, de la prepeliţe; ulterior de două ori consecutiv, de la câte 5 păsări din fiecare lot (în total 20 probe), la circa 1 lună de la iniţierea experimentului, precum şi la finele acestui studiu. Important este şi faptul că în cadrul SRL „MIHAILORINA-COM”, r-nul Rîşcani, s. Corlăteni pe durata termenului de efectuare a experimentului iniţiat şi realizat de către noi, păsările au fost sănătoase şi nu au fost înregistrate cazuri de boli transmisibile sau alte boli cu manifestare în masă. S-a stabilit, pe durata studiului de cca 6 luni de zile, că remediul autohton, ecologic ZooBioR, testat pe prepeliţe în condiţii de fermă zootehnică, nu a indus reacţii adverse, abateri în sănătatea şi productivitatea păsărilor. Evidenţiem faptul că produsul ZooBioR cu care s-a suplimentat hrana prepeliţelor, pe durata întregului experiment, fortifică starea de sănătate a prepeliţelor, exploatate, atât pentru ouă, cât şi pentru carne. În plus, produsul medicamentos, testat prezintă proprietăţi adaptative şi antistresorii, ipoteză bănuită, atât prin valori mai diminuate ale temperaturii corporale, precum şi a mişcărilor respiratorii, semnalate la păsările din loturile experimentale, comparativ cu astfel de valori constatate la păsările din lotul martor. În plus, constantele clinice determinate la prepeliţele ouătoare sunt în limitele normelor fiziologice, fapt ce indică o starea de sănătate bună a prepeliţelor din acest experiment. Evidenţiem şi faptul că valoarea parametrilor marcher ai statusului clinic indică lipsa efectelor negative ale produsului testat asupra sănătăţii şi bunăstării prepeliţelor. Un indicator remarcabil cu semnificație dublă, atât pentru determinarea stării de sănătate a păsărilor, cât şi pentru stabilirea acţiunii produselor bioactive asupra animalelor este statusul hematologic. Într-un context general, investigaţiile hematologice scot în evidenţă faptul că păsările din toate loturile incluse în cercetare au fost sănătoase, lipsind în majoritatea cazurilor diferenţe palpabile ale parametrilor hematologici determinaţi, între lotul martor şi cele experimentale. În aceste împrejurări specificăm faptul că spre finele experimentului, numărul de eritrocite în sânge la prepeliţele din toate 3 loturi experimentale au manifestat o slabă tendinţă de diminuare, într-o proporţie de 1,5- 3,3% faţă de numărul eritrocitelor raportate la lotul martor. Tendinţă de diminuare faţă de lotul martor se atestă şi în cazul analizei concentraţiei hemoglobinei în sânge, lucru important de menţionat. Remarcăm că la finele studiului în sânge la prepeliţele din loturile experimentale 1 şi 2, care au beneficiat de – 10 mg şi respectiv 15 mg substanţă activă/kg hrană combinată, volumul celular mediu (MCV) s-a diminuat cu 4,8-8,3%, în raport cu valorile de control, pe când indicele investigat în lotul experimental 3, unde păsările au beneficiat de doza maximală de ZooBioR de 20 mg substanţă activă/kg furaj combinat, dimpotrivă s-a majorat cu cca 4% faţă de valorile martorului. De asemenea către finele studiului, cantitatea de hemoglobină eritrocitară medie (MCHC) a manifestat o slabă tendinţă de creştere la toate loturile experimentale, valori ce ne permit să presupunem acțiunea pozitivă a produsului testat asupra hematopoiezei, aspecte semnalate şi de alţi cercetători, care au investigat acest remediu pe găini ouătoare [2]. Totodată, se relevă la toate loturile de păsări tratate cu ZooBioR o reducere clară a numărului de trombocite în sânge de 5,3-17,1% în raport cu valorile lotului martor. În cazul analizei morfologice a sângelui, la finele studiului, am relevat la toate loturile experimentale o tendinţă de creştere a leucocitelor cu 9,5-11,9% faţă de martor, manifestări în limitele normelor fiziologice, ce pot vorbi despre o rezistenţă naturală mai bună la păsările experimentale. S-a stabilit la două loturi experimentale (LE 1 şi 3) o tendinţă de creştere a limfocitelor în sânge cu 6,8-21,0% faţă de lotul martor. Concomitent, ca o contrabalansă la cele dezvăluite, în aceste 2 loturi experimentale se atestă dimpotrivă o scădere a neutrodinelor în sânge cu 8,2-15,4% faţă de martor. S-a stabilit că valorile monocitelor în sânge, la finele studiului, la păsările din loturile experimentale manifestă o tendință clară de creştere. În concluzie, evidenţiem faptul că remediul autohton ZooBioR obţinut din spirulină, cu care s-a suplimentat hrana păsărilor pe o perioadă relativ mare de timp, a fost bine tolerat de către acestea. În plus, produsul testat influenţează benefic starea de sănătate a prepeliţelor, inclusiv funcţia hematopoietică şi rezistenţa naturală a acestora. | en_US |
dc.language.iso | ro | en_US |
dc.publisher | Universitatea Tehnică a Moldovei | en_US |
dc.rights | Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 United States | * |
dc.rights.uri | http://creativecommons.org/licenses/by-nc-nd/3.0/us/ | * |
dc.subject | prepeliţe | en_US |
dc.subject | ZooBioR | en_US |
dc.subject | status hematologic | en_US |
dc.subject | rezistenţă naturală | en_US |
dc.title | Efectele remediului ZooBioR asupra statusului clinico-hematologic la prepeliţe | en_US |
dc.type | Article | en_US |
The following license files are associated with this item: