Competenţe interculturale în educaţia filosofică

Abstract

În Prelegerile de filozofie a istoriei, Hegel considera filosofia o formă superioară a culturii, legată în mod necesar de dezvoltarea unei ordini sociale raţionale întruchipată de statul modern. Filosofia apare, aşadar, ca o creaţie a Europei civilizate, unde raţionalitatea, inteligenţa teoretică şi speculativă se pot dezvolta. Prin contrast, vechi civilizaţii ale căror viziuni despre lume trezesc din ce în ce mai mult interes filosofic astăzi îi apăreau drept staţionare sub aspect politic, iar sub aspect cultural, incapabile de reflecţie abstractă sistematică şi de a depăşi limitele unei înţelepciuni eclectice bazate pe tradiţii. Dacă privim, însă, filosofia europeană ca pe o formă particulară de reflecţie, putem aborda tradiţiile filosofice ale altor culturi de pe poziţii diferite, în care ceea ce regăsim diferit necesită înţeles în proprii termeni. În acest context, dezvoltarea de competenţe interculturale poate fi un instrument util în educaţia filosofică.

Hegel’s Lectures on the Philosophy of History ranked philosophy as a superior cultural form, which developed naturally within a rational social order culminating in the modern state. Philosophy was a product of the civilized Europe, whereas other cultures whose worldviews are increasingly interesting for the Western mind, were considered static and unable to overcome traditional wisdom. However, if we consider European philosophy just a particular form of thought, we are in a better position to approach other cultures’ philosophical traditions in their own terms. In this context, developing intercultural competence may be a useful instrument in philosophical education.